joi, 6 martie 2008

Bu Liu

poem de daniel

frigul urcă încet pe sub piele,
pe gât,
se cuibăreşte în orbite,
începe să capete un miros
abia perceptibil de gheaţă

aici, noi ne mişcăm printre lucruri
ca şi cum am fi încă bolnavi.
atingem focul şi
încercăm cu disperare să ne încălzim

în locul acesta timpul trece cu totul altfel.
aveam o motocicletă veche
şi de câte ori îmi era frig porneam motorul.
îmi imaginam că este război, mă ascundeam sub iarba uscată,
sub focul ce arde tot şi
doar pe noi nu ne poate atinge.

într-o dimineaţă am vrut să simt din nou căldura
şi sângele zvâcnind în vene

după o vizită a cuiva drag
şi atunci trupul meu cald se zbătea şi
trecea din ce în ce mai aproape de
liniile de înaltă tensiune