duminică, 20 septembrie 2009

pentru tine vin renii

apa e călduţă şi mâinile ei sunt moi. săpunul alunecă pe spinare şi face clăbuci care miros a mere crude. ea îi cântă aşa: "renii au mere crude între coarne, renii au câte un clopoţel de argint la gât! pentru tine vin renii!" el râde ca un copil, ea povesteşte: "eu n-am văzut încă reni, dar toţi bătrânii spun că i-au văzut. afară zăpada e cât un om şi azi nu o să ningă şi nici mâine, dar eu ştiu ce lungi sunt nopţile noastre." săpunul alunecă în apa călduţă şi el se gândi să nu uite să întrebe când îl va înfăşura în grăsime de focă, dacă aici timpul se măsoară cumva cu alte ceasornice. mâinile îşi fac bine treaba, iar buzele uscate foşnesc pe fruntea lui umedă de parcă ar fi frunze de fag. "îmi place în ţinuturile îndepărtate, ba chiar m-aş îndrăgosti, dacă am bea împreună un ceai la samovar!", se gândi el, apoi se scufundă cu totul în apă şi tresări când de sub banchiza de gheaţă, doi ochi sălbatici de viking străluciră o clipă în ochii lui.

***

"îmi dai sau plec!", hotărî el solemn. zăpada se topea pe obrajii lor calzi îmbujoraţi şi cu cât se priveau mai atent în ochi, pupilele li se măreau şi mâinile se atingeau în răstimpuri. "nu îţi dau!", veni imediat răspunsul ei la fel de solemn, ba chiar definitiv. el se întoarse cu spatele şi începu să meargă prin zăpada. ea rămase pe banchiză şi chemă focile. veneau multe, unele cu puii lor şi ea le hrănea, râzând în sinea ei la gândul că el nu ştie încă nimic despre reni şi zăpadă, aşa că în mod sigur se va rătăci. atunci o să plece după el şi o să-l aducă înapoi. "îmi dai sau plec!", o să zică el din nou, când se va mai întrema şi ea nu o să-i dea nimic şi el o să vrea să plece, dar nu o să plece pentru că între timp va înţelege că nu ştie încă nimic despre reni şi zăpadă.

***

"să nu te mişti, să nu vorbeşti, are urechi de spiriduş şi ochi de bufniţă. toată noaptea să nu te mişti!" trupul lui era învelit în blănuri groase şi asuda. simţea cum sudoarea se prelinge pe piele şi îl gâdilă. vru s-o cheme, dar îşi aminti că el are urechi de spiriduş. de mişcat nu putea fi vorba, deşi parcă s-ar fi scărpinat un pic. "de ce m-a lăsat singur cu el?". "este cel mai bătrân", auzi vocea ei în gând, "el poate să vadă şi să audă totul noaptea, el e singurul care te poate învăţa când vin renii. el ştie totul despre zăpadă". deschise ochii şi în beznă îl văzu pe bătrân aranjându-şi penele şi acoperindu-şi ochii de bufniţă cu braţele uscate. apoi bătrânul începu să danseze un dans sălbatic în care se transforma pe rând în urs, focă, spiriduş, bufniţă şi în cele din urmă într-un ren înalt care îi atinse faţa cu botul umed, apoi îşi lăsă în jos coarnele din care cădeau mere crude şi fulgi strălucitori de zăpadă.

miercuri, 9 septembrie 2009

marți, 8 septembrie 2009