marți, 12 ianuarie 2010

Locul meu

micuţei japoneze

Nici acum nu ştiu unde mi-e locul.
De câteva ori, ba mint, de cele mai multe
ori am crezut că este lângă umărul tău,
în scobitura aceea caldă în care mă odihneam
până adormeam. Mă trezeam dimineaţa
şi îmi uitam locul, dar spre seară
îmi aşezam firesc capul acolo. Şi iar
adormeam şi iar uitam până când

într-o seară totul a dispărut ca într-un desen
animat în care o mână vine şi şterge
fiecare lucru fiecare personaj. Îmi rămăsese
doar amintirea stranie a unui paradis unde era
o linişte grea şi multă lumină, dar niciun fel de viaţă.
Unde totul încremenise într-o frumuseţe desăvârşită

numai eu alergam speriată şi nu puteam
să te strig, căci nimeni nu avea voie să tulbure
liniştea şi nu puteam să te văd, căci lumina
puternică mă orbea şi nu-mi găseam niciodată
şi nu-mi mai găsesc nicăieri locul.

Niciun comentariu: