micuţei japoneze
am stat trei zile închisă
în camera mea
fără să bolesc fără
să mă gândesc la moarte
corpul meu se obişnuise
cu liniştea şi căldura camerei
cu mirosul închis
mă ridicam din pat
ca un om întors dintre cei morţi
pentru o gură de apă
în mine urla totul
fiecare greşeală fiecare
dragoste trădată neputinţa
demenţa sinuciderile ratate
liniştea neagră din inimă
carnea care se închistase în carne
străfulgerarea durerii
pe care n-o simţisem niciodată
nu mai ştiam ce sunt
aş fi putut avea zece trupuri
şi zece suflete la fel de bine
aş fi presimţit nimicul
luni, 22 februarie 2010
miercuri, 17 februarie 2010
gândul ăsta cumplit
o să-mi deschid braţele
aşa cum le deschid copiii
când văd pe cineva drag
dar eu ştiu că nimeni
nu va veni la mine
aş putea fi cel mai puternic om
sau aş putea fi cel mai umil
aş putea fi oricine
nimeni nu va veni în braţele mele
şi gândul ăsta cumplit
mă face să tremur
să mă simt un şobolan orb care
roade la infinit tot pământul acesta
sub care nici oasele nu rezistă
aşa cum le deschid copiii
când văd pe cineva drag
dar eu ştiu că nimeni
nu va veni la mine
aş putea fi cel mai puternic om
sau aş putea fi cel mai umil
aş putea fi oricine
nimeni nu va veni în braţele mele
şi gândul ăsta cumplit
mă face să tremur
să mă simt un şobolan orb care
roade la infinit tot pământul acesta
sub care nici oasele nu rezistă
marți, 9 februarie 2010
Scaunul rotativ
Mama, o femeie zdravănă de altfel,
cu picioare scurte butucănoase-
îşi pune ciorapii flauşaţi, apoi o pereche de pantaloni.
E ger afară şi mama nu vrea să răcească.
Merge prin zăpadă cu paşi mărunţi,
merge cu grijă să nu alunece cumva şi
face planuri pentru ziua de azi.
Mintea ei ageră de contabilă lucrează
alert căutând soluţii eficiente.
Miopia avansată o împiedică să vadă
clar persoanele care o salută. Dar răspunde
cu o politeţe aproape englezească.
În sfârşit, ajunge la birou. Se dezbracă
de haina groasă şi o pune în cuier. Se aşază
greoi pe scaunul rotativ. Verifică actele contabile
şi zâmbeşte mulţumită. Sunt în regulă.
Azi totul este în regulă. Scaunul rotativ
se învârteşte rapid de 3 ori şi mama întinereşte
cu 10 ani la fiecare rotaţie. Acum este
tânără suplă şi frumoasă. Privirea îi alunecă
întâmplător pe oglindă. Încremeneşte.
În mintea ei de contabilă caută rapid
explicaţii logice. Între timp îşi pipăie
cu cochetărie obrajii albi catifelaţi. Îşi admiră
chipul cu uimire în oglindă. E în culmea fericirii.
Nu mai are nevoie de nicio explicaţie.
De atâta fericire se învârteşte de 3 ori în sens
invers cu scaunul rotativ. La fiecare rotaţie
îmbătrâneşte cu fix 10 ani.
cu picioare scurte butucănoase-
îşi pune ciorapii flauşaţi, apoi o pereche de pantaloni.
E ger afară şi mama nu vrea să răcească.
Merge prin zăpadă cu paşi mărunţi,
merge cu grijă să nu alunece cumva şi
face planuri pentru ziua de azi.
Mintea ei ageră de contabilă lucrează
alert căutând soluţii eficiente.
Miopia avansată o împiedică să vadă
clar persoanele care o salută. Dar răspunde
cu o politeţe aproape englezească.
În sfârşit, ajunge la birou. Se dezbracă
de haina groasă şi o pune în cuier. Se aşază
greoi pe scaunul rotativ. Verifică actele contabile
şi zâmbeşte mulţumită. Sunt în regulă.
Azi totul este în regulă. Scaunul rotativ
se învârteşte rapid de 3 ori şi mama întinereşte
cu 10 ani la fiecare rotaţie. Acum este
tânără suplă şi frumoasă. Privirea îi alunecă
întâmplător pe oglindă. Încremeneşte.
În mintea ei de contabilă caută rapid
explicaţii logice. Între timp îşi pipăie
cu cochetărie obrajii albi catifelaţi. Îşi admiră
chipul cu uimire în oglindă. E în culmea fericirii.
Nu mai are nevoie de nicio explicaţie.
De atâta fericire se învârteşte de 3 ori în sens
invers cu scaunul rotativ. La fiecare rotaţie
îmbătrâneşte cu fix 10 ani.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)