luni, 30 august 2010

o zi de iarnă

(pentru că pare atât de aproape, deşi nu e)

ea se îmbrăcase ca o femeie uşoară
el mergea cu un pas în urma ei

el avea un buzunar rupt o puşcă grea cu pat
de lemn şi gloanţe de argint
tutun umed obraji rumeni bocanci de piele roasă

ea avea o inimă caldă un fular roşu lung
încolăcit în jurul gâtului alb brăţări
de plastic albastre

ea râdea din când în când ca o fetiţă fericită
sufla peste degetele îngheţate tropăia prin
zăpadă îşi trăgea peste genunchi
fustiţa scurtă

el mergea întotdeauna cu un pas în urma ei

miercuri, 11 august 2010

Apolodor cel limbut şi preoţii

lui Günter Grass

vocea lui Apolodor este divină
e suficient să rostească două-trei silabe
dintr-un cuvânt şi se petrec minuni

dar Apolodor este cam limbut
şi la cât de mult vorbeşte
minunile se petrec fără contenire

în ţara lui Apolodor oamenii
s-au obişnuit atât de mult cu minunile
încât nu mai deosebesc cu niciun chip
o minune de o întâmplare obişnuită

preoţii sunt exasperaţi
ţin concilii peste concilii
şi discută aprins problema
până când ajung la concluzia
că cea mai bună soluţie
este să-i reteze
de la rădăcină limba lui Apolodor

iau cu ei un cuţit de măcelar
şi în miez de noapte intră tiptil
în casa lui Apolodor care doarme neîntors

îi leagă mâinile la spate
Apolodor se trezeşte şi vrea să ţipe
dar imediat un preot îi apucă bine limba
i-o retează şi o pune într-un săculeţ

limba se zvârcoleşte se răsuceşte de durere
vrea să vorbească şi chiar vorbeşte
dinăuntrul săculeţului şi iar se petrec minuni

fără şovăială preoţii aprind un rug
scot limba din săculeţ şi o aruncă în flăcări
privind satisfăcuţi cum limba se face scrum

acum preoţii şi toată lumea aşteaptă
o minune oricât de mică
dar degeaba – Apolodor e mut ca un peşte