vineri, 22 iunie 2012

sâmbătă, 16 iunie 2012

trei dromaderi

nici Tora nici Coranul nu-mi vor mai alina inima îngreţoşată
de mârlăniile vameşilor şi blestemul fariseilor

căci trei drahme am dat să trec darul meu dincolo de Iordan
şi ce-mi văzură ochii: chiar pe mal, o masă cât râul de lungă
unde împreună chefuiau şi beau vin până cădeau ca porcii în
Iordan, pângărind apa unde s-au botezat în pruncie!

apoi toţi săreau din apă ca peştii zburdalnici şi toţi aveau
deasupra capului o aură de lumină albă cerească şi prooroceau
în toate limbile, încât barba mi s-a încreţit până la brâu de ciudă

nenorociri fără număr prooroceau
însă inima mea s-a oprit din lucrarea-i neîntreruptă
numai când blestemul fariseilor s-a pogorât
ca un duh înşelător asupra darului meu: trei dromaderi
fiecare cu câte şase desagi pline cu tămâie învechită
pentru care în van trei drahme am dat vameşilor mârşavi!

luni, 4 iunie 2012