marți, 29 ianuarie 2013

Dublu Tolle



În numărul 10-11 din 2012 al revistei Vatra, mi-a apărut un poem în... două versiuni.

Rubrica unde e poemul meu se cheamă: tolle lege si e pe prima pagină. Rubrica unde este parodia lui Lucian Perţa la poemul meu se cheamă contra tolle şi este pe ultima pagină.

Iată-le mai jos pe amândouă, în sens invers:


Apolodor cel limbut

în lectura lui Lucian Perţa

Vocea muzei mele e tulburătoare
pe muza mea o cheamă, firesc, Apolodor;
ea toată ziulica altă treabă nu are

decât să-mi dicteze cu spor
poeme, cuvânt cu cuvânt, file cu file,
cu o insistenţă şi o nerăbdare

de parcă-n următoarele trei zile
lumea ar trebui să fie devorată
şi doar poemele mele, din fericire,
ar putea salva lumea şi oamenii deodată

criticii sunt exasperaţi
de situaţie şi nu mai ştiu
ce să facă pentru a fi ascultaţi,
ajungând la concluzia că tot ceea ce scriu
este atât de neobişnuit şi frapant,
încât nu poate fi
decât opera unui elefant

insinuează cum că eu,
din noapte în zi,
scriu numai şi numai în pat

acuma, să mă ierte Dumnezeu
că am strigat, mă rog, am ţipat
la ei, spunându-le că sunt penibili,
după cum s-a şi demonstrat

prea se cred ei invincibili,
capabili să scoată chiar şi limba,
oricând şi la orice poet

fără îndoială că sunt subiectivi, adică
spun şi scriu puţin despre o carte mare
şi foarte mult despre o carte mică

acum nu zic eu că se vor schimba,
dar de-ar citi şi-n engleză poemele mele,
ar gândi, poate, ca un şahist –  mult mai concret!



Apolodor cel limbut şi preoţii

de Ofelia Prodan

lui Günter Grass

vocea lui Apolodor este divină
e sufi cient să rostească două-trei silabe
dintr-un cuvânt şi se petrec minuni

dar Apolodor este cam limbut
şi la cât de mult vorbeşte
minunile se petrec fără contenire

în ţara lui Apolodor oamenii
s-au obişnuit atât de mult cu minunile
încât nu mai deosebesc cu niciun chip
o minune de o întâmplare obişnuită

preoţii sunt exasperaţi
ţin concilii peste concilii
şi discută aprins problema
până când ajung la concluzia
că cea mai bună soluţie
este să-i reteze
de la rădăcină limba lui Apolodor

iau cu ei un cuţit de măcelar
şi în miez de noapte intră tiptil
în casa lui Apolodor care doarme neîntors

îi leagă mâinile la spate
Apolodor se trezeşte şi vrea să ţipe
dar imediat un preot îi apucă bine limba
i-o retează şi o pune într-un săculeţ

limba se zvârcoleşte se răsuceşte de durere
vrea să vorbească şi chiar vorbeşte
dinăuntrul săculeţului şi iar se petrec minuni

fără şovăială preoţii aprind un rug
scot limba din săculeţ şi o aruncă în fl ăcări
privind satisfăcuţi cum limba se face scrum

acum preoţii şi toată lumea aşteaptă
o minune oricât de mică
dar degeaba – Apolodor e mut ca un peşte

tot în topuri

Când m-am întors din vacanţă am observat că a mea Călăuza se mai urcase în două topuri şi în primele zile ale acestui an. Aşa că nu mai ştiu cine a petrecut mai bine de sărbători: eu sau ea...

Este vorba de topul criticului Doris Mironescu, în bilanţul editorial al revistei Suplimentul de cultură şi de topul lui Şerban Axinte, în Observator cultural. Întrucât Şerban Axinte vorbeşte despre fiecare din cărţile menţionate, citez şi eu aceste rânduri despre cartea mea:

Ofelia Prodan compune în Călăuza (Cartea Românească) naraţiuni uşor parabolice, care integrează viziuni nerealizate complet, dar care, tocmai din acest motiv, imprimă ideea de proces, de căutare repetată, de călătorie prin decoruri în continuă modificare. Totul este orientat spre un alt plan, spre „un Dincolo cu frontiere permeabile şi fragile". (Şerban Axinte)