joi, 7 noiembrie 2013

poem cu Savatie Baștovoi

Savatie iese pe înserat din mănăstire și se duce în sat
mergând pe un drum lăturalnic pietruit
privește doar în jos și parcă bombănește ceva
când vede un pietroi cu chipul lui Dumnezeu
care îl mustră cu glasul lui Dumnezeu
Savatie, Savatie, încotro
nu cumva iar la crâșma din sat
unde o să te așezi singur într-un colț
la măsuța de lemn pe un scăunel de lemn cu 3 picioare
și o să bei vin roșu fără mine
Savatie, Savatie, ai uitat cum mă îndemnai
să-l citesc pe neamțul ăla Nietzsche
și eu, umil, ți-am urmat sfatul
dar, Savatie, recunosc m-am înșelat
neamțul e un om foarte de treabă
parcă seamănă un pic cu tine
dar se cuvine oare, Savatie, să umbli pe drumuri ocolite
până la crâșma din sat
amăgindu-te că eu te voi ierta
nu pentru că o să te îmbeți precum un porc
ci pentru că, Savatie, dumnezeiesc ar fi
să mă inviți să iau loc lângă tine
tot pe un scăunel de lemn cu 3 picioare
și să bem împreună vin roșu toată noaptea până-n zori
povestindu-ne ca doi buni amici
toate necazurile îndurate
iar când chelnerul ar veni cu nota de plată
eu mi-aș pune amprenta degetului mare în josul notei
așa ca și cum m-aș semna
și atunci chelnerul s-ar ridica la cer de atâta fericire
apoi tu, Savatie, ai adormi cu capul pe măsuță
în timp ce eu te-aș veghea cu drag
așa cum mă veghezi și tu pe mine când ești treaz cu adevărat

Niciun comentariu: