Porcii

V-am iubit. V-am protejat

ca pe copiii mei și voi v-ați înfipt

în mine precum căpușele.

M-ați lăsat fără vlagă, apoi ați râs

batjocoritor. Ați crezut că sunt slabă,

lașă, neputincioasă. Ați crezut

că nu voi schița nici cel mai mic gest

de revoltă. Nici prin cap nu

v-a trecut că eu vedeam mărgăritarele

acolo unde erau numai porcii.

Și cel care vă conducea, porcul cel mare,

porcul suprem, cu masca lui

de om rafinat, trecea prin lume în șușoteli

de admirație, în aplauze, lăsând

în urma lui doar haos. El v-a arătat

cum să vă stoarceți batista

de lacrimi gogonate după supliciul

sinucigașilor. El v-a învățat să fiți cruzi,

meschini, să aveți obrazul gros,

să împroșcați cu veninul care vă fierbe

zi și noapte în inimă și-n creier.

El v-a învățat formulele goale și devotamentul

total pentru cei asemeni vouă.

Să mimați întocmai durerea și compasiunea.

Și voi l-ați ascultat și voi ați devenit

slugile lui. Turma lui docilă.

Pe unde treceți, rămâne în urmă doar haos.

Râsetele voastre batjocoritoare.

O tobă mare în care bufonul regelui

lovește cu oasele lui.

Un aer cu miros greu de troacă.

V-am iubit. Am crezut orbește în voi,

dar voi ați fost porcii

care și-au înfipt râturile flămânde

în pieptul meu. Nu mai am ce să vă mai dau.

Nu mai am ce să vă mai cer.

Povești fără tâlc

Sultanul atotputernic nesocotea legile sfinte ale Coranului: era un bețivan nenorocit și nesimțit, se îmbăta până cădea lat și nu mai dădea pe la harem. Prima cadână a rezistat un an, apoi s-a sinucis. A doua cadână a devenit prima și s-a sinucis și ea după încă un an. A treia s-a indignat și i-a pus otravă în băutură sultanului care nu a pățit nimic, devenise imun la orice. A treia cadână s-a sinucis și ea, nu înainte de a lăsa un ultim bilet: „Vă poruncesc să mă îngropați împreună cu pisica mea credincioasă care s-a sinucis odată cu mine din cauza bețivanului nenorocit și nesimțit de sultan care nu s-a îndurat s-o mângâie măcar o singură dată!”

Sultanul atotputernic avea o maimuță care avea un papagal chel. Când sultanul dormea dus, maimuța se îmbrăca în caftanul lui și caftea papagalul chel care era și cam chior și credea că sultanul e cel vinovat. Papagalul chel a rezistat cam o lună, după care a luat cuvântul în timpul divanului și a spus doar atât: Baclavale! Era singurul cuvânt pe care-l învățase și sultanul făcea mereu indigestie când mânca baclavale. Papagalul chel a fost decapitat.

Sultanul atotputernic l-a prins în flagrant cu prima cadână pe cel mai mare și credincios pașă și l-a castrat. Pașa s-a ofticat și i-a castrat pe toți ienicerii săi care la rândul lor s-au ofticat și și-au castrat toți servitorii. După douăzeci de ani, sultanul era bătrân și nu prea mai avea armată. Cam așa a pierdut sultanul atotputernic cel mai important și decisiv război.

Nabokov și Bulgakov

Sarmale

Nabokov îi linge cu limba pantofii lui Bulgakov
care nu este satisfăcut pe deplin și-l trimite
urgent pe motanul Behemot până la chioșcul de ziare.

Bulgakov îl vede pe prima pagină pe Nabokov

în diverse ipostaze, se supără foc și îi dă foc cu bricheta 

motanului Behemot care sare de pe fereastră 

direct în oala cu sarmale și se transformă într-o sarma.

Nabokov și Bulgakov stau la aceeași masă și mănâncă sarmale.

Corrida

Nabokov stă grijuliu la căpătâiul lui Bulgakov.

Bulgakov deschide ochii somnoros și

îi dă una după ceafă lui Nabokov care își cere iertare

în genunchi pentru imprudențele săvârșite.

Inima lui Bulgakov se umflă de mânie

și el îi dă doi pumni în față lui Nabokov care se tăvălește pe jos

în chinuri și își cere iertare pentru ceea ce tocmai

a îndrăznit să gândească despre purtarea imprevizibilă a lui Bulgakov.

Bulgakov își introduce degetele arătătoare

în orbitele lui Nabokov, îi scoate ochii și îi analizează cu lupa.

Nabokov se ridică orb de furie ca un taur

și se aruncă asupra lui Bulgakov care îi analizează calm ochii,

apoi îi înghite și face indigestie.

Nabokov trece de trei ori la rând razant pe lângă Bulgakov.

Botezul lui Nabokov

Nabokov a uitat cum îl cheamă și îl roagă frumos

pe Bulgakov să-i dea un nume.

Bulgakov se scobește în nas și îl botează pe Nabokov tot Nabokov.

După zece minute Nabokov uită din nou cum îl cheamă

și îl roagă din nou frumos pe Bulgakov să-i dea un nume.

Bulgakov se scarpină după ureche și îl botează pe Nabokov tot Nabokov.

După zece minute Nabokov crede că numele lui este Bulgakov

și îl întreabă tropăind nervos și fornăind din nări

pe Bulgakov de ce îndrăznește să poarte același nume.